Florin Oprea, militarul care şi-a ucis iubita, îi lăsase acesteia pe cutiile de pantofi câteva mesaje halucinante. Mama Alexandrei Elena Marin susţine că Florin Oprea avea probleme cu jocurile de noroc şi că fiica ei făcuse plângere la Poliţie pentru ca fostul iubit să nu o mai deranjeze.
„Să-i porţi cu plăcere alături de un bărbat adevărat. Ai grijă de tine, viaţa mea”, este unul dintre mesajele pe care i le lăsase Florin Oprea Alexandrei Marin. „Mulţumesc foarte mult că m-ai trezit la realitate. Nu am mâncat nimic de când ai plecat, am slăbit 5 kilograme” şi „Am ales să plec departe. E vina mea, asta e. Îţi doresc tot binele din lume, să ai parte de fericire şi de ce este mai frumos pe lumea asta. Cum ai spus e consecinţa fatelor mele. Sunt bărbat şi renunţ că nu vreau să merg la puşcărie. Să nu uiţi niciodată că te-am iubit foarte mult şi pentru că te iubesc foarte mult o să ies din viaţa ta”, sunt alte mesaje halucinante pe care Florin Oprea i le-a lăsat Alexandrei Marin pe cutiile de pantofi.
Militarul care şi-a ucis iubita marţi într-un coafor şi a fost reţinut pentru 24 de ore, a fost testat psihologic ultima dată, în luna octombrie 2017. Bărbatul a trecut testul fără probleme. Crima s-a produs în plină zi, într-un coafor din oraşul dâmboviţean Titu şi i-a îngrozit pe martori. Bărbatul a fugit după incident, însă s-a predat imediat Poliţiei. El a urcat într-un taxi şi i-a spus conducătorului să-l ducă la poliţie.
A şi recunoscut gestul suprem pe care îl făcuse cu doar câteva minute înainte. Victima, de 27 de ani, avea un copil de trei ani cu cel care i-a luat viaţa. „N-am vrut s-o omor. Îmi pare foarte rău. Avea mai multe aventuri”, a spus bărbatul de 35 de ani, la ieşirea de la audieri.